Le Blog de Liana

…populatiei tarii din care provin. Cand eram copil pe la vreo 4-5 ani ma ingrozeau oamenii de culoare. Eram convinsa ca mananca, copii si i-am convins si pe altii de lucrul acesta in speta bietul meu var Cristi (spun bietul pentru ca era victima multelor mele psihoze infantile). Nu stiu de unde imi venise ideea canibalismului, parintii mei sunt niste oameni normali, nu au incercat niciodata sa ma sperie cu asta.

Teama mea s-a terminat atunci cand in bloc la noi s-a mutat o familie de culoare. Aveau trei copiii iar fiica cea mare Oluinka era de varsta mea. Cred ca erau singura familie de « black people » de pe tot cuprinsul judetului Arges si inca alte cateva judete. Campulungenii nu mai vazusera asa ceva si ii priveau pe strada ca pe niste saltimbaci. Mie imi placea Oluinka. Era imbracata frumos, vesela tot timpul si avea cele mai ciudate coafuri pe care le vazusem vreodata. In plus era la fel de inalta ca si mine, lucru rar. Fratele ei Femi era un mare dansator de rapp. Toti locatarii isi iteau capetele pe fereastra atunci cand dadea reprezentatii in spatele blocului. Atunci am inteles pentru prima data ce aducea familia de culoare in cartierul nostru altfel trist, de provincie, aducea…..culoare.

De mai bine de patru luni stau intr-un loc unde fac parte din populatia minoritara. Initial  m-am simtit usor discriminata. Poate discriminarea era doar in capul meu? In patru luni nu numai ca am reusit sa ma integrez dar sunt cucerita de oameni politicosi, gata oricand sa-si arata albeata dintilor intr-un zambet.

Am mai spus-o: oamenii ma saluta pe strada fara sa ma cunoasca. In Bucuresti am vecini de bloc care de-abia catadicsesc sa-mi raspunda la buna ziua. Acesti oameni ma invita sa trec la casa de la supermarket inaintea lor atunci cand sunt cu Sofia in brate sau am putine cumparaturi.

Vecina de peste drum imi face aproape intotdeauna cu mana desi de-abia daca am vorbit cateva fraze.

Copiii o striga pe Sofia cand iesim pe strada spunandu-i: Coucou Sofia!

Atunci cand sunt in trafic, cu mici exceptii, oamenii sunt courtois: nu-ti fura niciodata locul de parcare atunci cand astepti linistit sa se elibereze, ti se da prioritate chiar cand nu ai.  Vanzatorii si chelnerii iti spun intotdeauna buna ziua si la revedere.

Ei da, in tara de unde vin culoarea e in continuare ceva special. Cei care sunt altfel sunt de cele mai multe ori greu integrati desi se stie: intr-o societate calitatea oamenilor nu e data de culoare ci de felul in care stiu sa-si respecte aproapele.

Nu sunt o mare iubitoare de animale. Le gasesc simpatice, ma intristez cand le vad suferind, le hranesc insa nu le suport prezenta in casa. Da stiu, am mentalitate de fata de la tara. 

Candva o prietena care a trait cativa ani in Africa mi-a spus ca avea animalute peste tot prin casa sau gradina si ca asa era acolo, trebuia sa te obisnuiesti. 

Ei bine e cam ceea ce mi se intampla aici. Gasesc dimineata cate o broscuta transparenta in cada delectandu-se cu picatura de la dus, pe capacul toaletei sau prin casa sub forma de chips , uscata din lipsa de apa. 

Intr-o seara (daca nu stiati lucrurile ciudate se intampla seara sau noaptea, asa ca intr-un thriller) vad ascunzandu-se dupa cuptorul cu  microunde o chestie dubioasa care se misca prea repede ca sa vad ce e. Tip isteric, apare Laurent care-mi comunica relaxat: « C’est pas grave, c’est rien, un pauvre mabouya« .  Acel biet mabouya nu e decat o ….soparla cu labute in forma de maini (pe « degete »avand un soi de ventuze) si care-si plimba niste ochii rotunzi in toate directiile. « E super timid », ma anunta Laurent cu mila in glas. Pai pot sa-l asigur ca si eu sunt timida cand e vorba de soparle. I se spune si gecko. Ok draga Gecko, ma rog cu sinceritate sa nu-ti vina vreo idee si sa te lipesti de mine cu ventuzele tale in timpul unui salt mortal dupa vreun tantar. Laurent ma consoleaza: « gandeste-te ca e un animal domestic pe care nu-l hranesti, nu trebuie sa-l plimbi si e foarte util omoara tantarii si gandacii ». Nu pot sa rezist unui asemenea argument! 

Nu vreau sa mai vorbesc de micile soparle pe care le gasesc aproape de fiecare data in camera de oaspeti si care-si schimba culoarea de frica atunci cand ma vad.

Pas de chance, cum v-ati dat seama sunt inconjurata de oameni care iubesc animalele, incluzand-o si pe Sofia care e innebunita dupa pisici.  Avem constant 3 pisici care traiesc pe terasa, 2 pui de pisica in garaj si alte 2-3 pisici care apar seara ca sa manance crochetele pisicilor noastre. Life is beautiful, n’est-ce pas? 

Era exclus sa las pisici in casa dar intr-o seara s-a intamplat inevitabilul. Vad pisica mama alergand innebunita pe terasa dupa care apare si traverseaza rapid sufrageria oprindu-se in garaj. A adus un pui in casa. Incep discutiile. Ii spun lui Laurent ca nu exista posibilitatea ca pisica sa se instaleze in casa cu pisoii. In fine, ma las pagubasa, pisica se uita la mine intr-un mod ciudat, mieuna, parca ma ruga, incredibil!. O las sa aduca si ce-l de-al doilea pui. Laurent face excel de zel insa. Se apuca si le face o « casa » din carton. 

Daca vreti sa descoperiti un loc plin de charme, rupt de lume dar colorat si plin de viata, situat la numai 35′ de Guadeloupe plecand cu vaporul din portul Trois Rivières, atunci acel loc sunt insulele les Saintes. Situate intre Guadeloupe (la nord) si Dominica (la sud-est), les Saintes aduna 9 insule: Terre-de-Haut si Terre-de-Bas dar si 7 insulite nelocuite. Vaporul acosteaza pe Terre-de-Haut in cea mai animata zona a insulei: un port colorat, cu terase si boutiques. 

In 1782 s-a dat o faimoasa lupta intre flota englezilor si cea franceza. O batalie dintr-un lung sir de preluari si cedari de insule. Francezii si englezii si-au disputat timp de aproape doua secole « les iles de Guadeloupe ». E o istorie complicata si las Wikipedia sa v-o povesteasca, o face mai bine decat mine.  

Les Saintes seamana foarte mult ca forma si ariditate cu o insula greceasca pierduta in Atlantic. 

 Terre-de-Haut, cea mai vizitata insula de pe Saintes, are unul dintre cele mai frumoase golfuri din lume. Iata-l in toata splendoarea lui.   

 Nu e nevoie de masina, scuterul sau propriile picioare va pot duce oriunde.  

Fortul lui Napoleon III, unde acesta nu a pus de fapt piciorul niciodata :). Panta care duce la fort necesita un mic efort insa se poate face chiar si cu bagaje si un copil in carut. Vizita fortului e facuta de o santoise simpatica si volubila, da tot felul de sfaturi si are un umor aparte. Gradina fortului e raiul cactusilor, unii ma depasesc in inaltime, greu de crezut nu? :).  

 La 2/3 din drumul spre fort pe partea dreapta am vazut una dintre cele mai simple si mai frumoase case. Deschisa aproape complet spre exterior, salonul este amenajat pe o terasa suspendata care ocupa jumatate din suprafata exterioara a casei. Bucataria deschisa spre terasa e decorata in culori de alb si bleu. Admir stapanii casei pentru gustul lor desavarsit. Din pacate lumina nu era suficient de buna asa ca, in fotografie, terasa pare banala.  

Trebuie incercata plimbarea cu,  kayak transparent. Asa cum va puteti imagina, experienta e unica.

Masca si tubul sunt un must. Am vazut nenumarate bancuri de pesti unii lungi de peste un metru. Daca se intampla sa apara o baracuda cu dentitia ei speciala 🙂 e important sa respirati. Arata mai inspaimantator ca un piranha.

Plajele din sud (Pompière, Pain à Sucre) sunt foarte frumoase, umbroase si linistite. In imagine Sofia alergand dupa caprite pe plaja Pompière. 

Restaurantul de langa plaja Pompière unde serviciul e simplu si felurile de mancare  foarte bune si unde copii alearga in voie printre tot felul de animale: capre, pui de gaina, pisici.   

Langa plaja Pompière se afla un deal care este locul preferat de intalnire al iguanelor dupa-amiaza. Iata mai jos in foto o frumusete mergand spre « dining room ». 

In acest week-end va propun o minicalatorie. Vreau sa va deschid apetitul pentru vacanta, desi sunt convinsa ca multi il aveti deja. 

Iata ce ma fascineaza sau ma… frustreaza in Guadeloupe.  

Dau un like generos: 

-faptului ca Guadeloupe nu e izolata undeva in ocean. E inconjurata de alte insule: Marie Galante la sud, les Saintes in Sud-Vest, la Desirade si Petite Terre la Est. Toate accesibile in maxim 45 minute de mers cu vaporul, fiecare cu specificul si frumusetea ei.

-celor doua insule atat de diferite care dau forma de fluture Guadeloupei: Basse Terre-partea « muntoasa » a insulei unde sa gaseste vulcanul Soufrière si Grande Terre un platou de origine coraliana-daca mi-e permisa exprimarea-unde locuim si noi

-numelui original: Karukera insemnand insula apelor frumoase, nume dat de bastinasi, inainte de a fi descoperita de Columb-cel care a botezat-o Guadeloupe.

 -oamenilor de toate culorile care te saluta chiar daca nu te cunosc si zambesc aproape intotdeauna copiilor mici.

-caselor de lemn construite in stil créole cu terase generoase si vopsite in culori pastelate.

-plajelor pe toate gusturile: cu nisipuri albe si ape de mica profunzime pe Grande Terre sau cu nisipuri de origine vulcanica si ape leganate de valuri pe Basse Terre.  Imi place mai ales faptul ca pot sa gasesc oricand o plaja unde suntem doar noi, Sofi, carutul si marea. 

-apelor cu temperaturi peste 25° pline de peste, corali si vegetatie si in care cu o simpla masca poti sa descoperi o lume subacvatica aparte. 

 -terasei de la capatul falezei orasului Moule de unde pot sa privesc live surfer-ii in timp ce bebe isi face siesta. 

-bucatariei locale, in mod special felurilor: »court bouillon de poisson » -un fel de saramura locala care presupune macerarea pestelui in condimente si suc de lamaie verde inainte de a fi gatit; fricassé de lambis (lambis-carnea alba in forma de spirala ascunsa in scoicile imense in care ascultam marea atunci cand eram copii). Orice grillade (gratar) e delicioasa: peste, languste sau ouassous (langustine). 

-mirosului tare de condimente care pluteste in jurul pietelor, tarabele expun aproape orice fel: de la bete de vanilie si scortisoara pana la lemn de india granule sau pudra, piper in toate culorile, ardei iute rotund rosu sau verde, curry, chimen, etc. Tot in piete se pot degusta clatitele din faina de manioc sau accras-un fel de gogosi marunte umplute cu peste.  

Am descoperit legume si fructe a caror existenta o ignoram: ignam, carambole, fruit à pain, cristophine etc. 

-activitatilor de tot felul pe care le poti incerca daca esti interesat, ai un buget prevazut si….. daca reusesti sa te trezesti suficient de devreme. Orice e posibil: de la cursuri de pilotaj sau plimbari cu avionul, parasutism, scooba diving, snorkeling, surf si toate derivatele lui :), plimbari cu barca, ciclism, drumetii pana la cursuri pictura si gatit. 

-apusului de scurta durata dar cu un amestec de culori care iti taie rasuflarea. 

-‘ti punch-ului, un mini cocktail facut din rom local, amestecat cu zahar brun sau miere de mango si zeama de lamaie. 

 – Iguanei peste care era sa trec cu masina ieri la pranz intorcandu-ma de la plaja. Ii dau like pentru ca nu s-a miscat un cm din fata mortii. Era prima iguana pe care o vedeam in Guadeloupa.  

Si nu in ultimul rand dau un super like:

-Dusterului, care este peste tot. Iata-l ca masina a politiei in foto mai jos pe insulele les Saintes. 

Ce nu-mi place:

-Guadeloupe e o insula relativ mare, cea mai mare de fapt dintre insulele French West Indies/ Les Antilles Françaises. La orele de varf traficul devine aproape insuportabil.  Nu se poate face nimic fara masina, sau aproape nimic. In concluzie, pentru cei care vor sa-si faca vacantele aici bugetul masina e obligatoriu. Din cate am auzit au si un trist record de accidente, e drept conduc unii ca niste apucati.

-Dupa o ploaie zdravana umiditatea devine uneori insuportabila. Aerul conditionat si ventilatorul fac parte din cotidian.

-Soarele rasare foarte devreme si apune la fel. Spre ora 19 noaptea e deja instalata. Majoritatea activitatilor incep dimineata foarte devreme. Pentru cineva ca mine « de soir » acest lucru e destul de frustrant. Daca la Bucuresti ora 19 reprezinta inceputul serii, aici e inceputul noptii. Dupa ora pranzului se saluta deja cu « bon soir ». Ce mai! Imi lipsesc amurgurile prelungite de vara din Europa.

 -Ah sa nu uit, prietenii mei tantarii. Sunt roiuri si au un stil kamikaze. Nu te iarta cu pretul vietii lor! Daca in Europa un tantar iti da tarcoale ceva timp pana indrazneste sa te muste, aici nu-i simti bazaind ci doar muscadu-te fara jena. Hate them! Obligatorii: plasele de tzantari (in special pentru patuturile copiilor), solutiile anti tantari, pastilele in camere, etc. In primele zile e infernal, ulterior prezenta lor devine ceva normal. Ma consolez cu gandul ca sunt in orice alta zona tropicala.

Ce regrete am?

– ca am ratat carnavalul de Mardi Gras  care a avut loc la sfarsitul lui februarie. Se pare ca este o explozie de culoare, muzica si veselie;

-ca nu am avut timp sa-mi fac un nou pasaport inainte sa plec, deci nu pot vizita decat insule considerate administrativ teritoriul al UE.